Fondul pentru mediu
leg. este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării cu prioritate a proiectelor cuprinse în Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului, în conformitate cu normele şi standardele de mediu în vigoare
Fond piscicol
leg. totalitatea populaţiilor de peşti, raci, scoici, broaşte şi a altor vieţuitoare acvatice
Flux de referinţă
std. valoarea ieşirilor necesare din proces intr-un anumit sistem-produs, impuse de îndeplinirea funcţiei exprimate de unitatea funcţională
Flux de energie
std. intrare sau ieşire într-o unitate de proces sau sistem-produs, exprimată în unităţi de energie. Fluxul de energie care este o intrare se poate numi energie de intrare, fluxul de energie care este o ieşire se poate numi energie de ieşire.
Flux elementar
1. std. material sau energie care intră în sistemul aflat în studiu, care a fost extras din mediu fără a suferi o transformare umană anterioară 2. material sau energie care iese din sistemul aflat în studiu şi care este eliberat în mediu fără a suferi o transformare umană ulterioară
Fişierul navelor de pescuit
registru în care sunt înregistrate toate navele şi ambarcaţiunile de pescuit, pe categorii, dimensiuni, putere a motorului, tipuri de activităţi şi tehnologii de pescuit, zone de pescuit, proprietari
Fişa de informaţii
leg. documentul care conţine informaţiile ce trebuie furnizate de solicitant
Fermă piscicolă
leg. unitate funcţională de bază în piscicultură, determinată geografic, alcătuită din una sau mai multe amenajări piscicole
Fază de preproducţie din ciclul de viaţă al produselor
leg. extracţia, producţia, prelucrarea materiilor prime, precum şi producţia de energie
Familie de motoare
leg. grupare de motoare stabilită de producător, care prin concepţia şi proiectarea lor au caracteristici similare în privinţa emisiilor poluante